Anxietatea în lumea de azi

Astăzi, anxietatea nu ne mai urmăresțe prin pădure; se ascunde în mesaje necitite, în liste interminabile cu lucruri de făcut și in notificarea aceea suspectă: “ livrat, dar nu citit” ori faimosul “seen”. Poate face ca momentele simple să pară mai grele decât sunt - ca și cum mintea a devenit brusc un canal de știri care transmite non-stop scenarii de tip “ce-ar fi dacă”.

Anxietatea nu mai are colți, are un wi-fi bun, știe parola de la e-mail și apare fix cănd te-ai așezat să te relaxezi. Trăim într-o lume în care liniștea a devenit suspectă. Dacă nu sună nimic, sigur ai uitat ceva. Dacă nu te caută nimeni, sigur ai greșit undeva. Anxietatea se hrănește din acea presiune invizibila de a fi mereu “la zi” : la muncă, în relații, în viață. Nu mai avem prădatori, dar avem termene-limită, comparații și senzația constantă că suntem în întârziere față de propria existență.

Poate cel mai obositor este că anxietatea nu vine cu vești clare. Nu spune : oprește-te sau schimbă direcția. Spune doar atenție, fără instrucțiuni. De aceea ne lasă impresia că trebuie să rezolvăm totul acum, dintr-o dată, cu mintea obosită și nervii întinși. Ne convinge că fiecare decizie este crucială și că orice pauză este un risc.

Și totuși, anxietatea are ceva de spus. De obicei apare acolo unde ceva contează cu adevărat - unde ne pasă de un job, de o relație, sau de felul în care ne trăim viața. Secretul nu e să o faci să tacă complet ( nu se poate), ci să înveți să-i reduci volumul, întelegând mesajul din spatele zgomotului.

Asculta-o, fără să o lași să conducă

Gestionarea anxietatii nu e să fii mereu calm - nu e realist și sincer nici uman. Înseamnă să recunoaști semnele din timp, să întelegi tiparele și să răspunzi conștient, nu automat. Uneori, totul începe cu ceva mic: o respirație adâncă, o tehnică de ancorare în prezent, sau pur și simplu gândul “Ah, creierul meu iar face chestia asta”

Terapia și coachingul pot fi metode prin care poți explora ce se ascunde în spatele anxietatii - fricile, credintele, întrebările care nu se mai termină - și să înveți tehnici care te ajută să revii la echilibru. În timp, începi să ai încredere din nou în tine. Îți dai seama că poți trăi cu incertitudinea, fără să ai nevoie să controlezi absolut totul ( chiar dacă, da, ar fi frumos).

Și acum … Orice haos, are și un gram de umor

Suprinzător, umorul poate fi una dintre cele mai blânde metode de a face față anxietătii. Când poți râde în față propriilor gânduri exagerate - cum ar fi panica produsă de un simplu mesaj de “ salut” - deja creezi distantă între tine și gândurile tale anxioase. Nu mai ești prins în ele, ci le privești din afara, cu o sprânceană ridicată și poate un mic zâmbet.

De cele mai multe ori anxietate e acel prieten care nu-ți bate la ușa, intra direct, se așează la masă și apoi începe să-ți reorganizeze viața. Îi spui să ia o pauză și îți răspunde: “Sigur! Hai să analizăm cum se face asta.” Apoi, după ce nu te lasă să respiri o perioadă îndelungată, ce alege să facă? - să-ți prezinte HD evenimentele jenante cu care te-ai confruntat în 2014.

Anxietatea are talentul extraordinar de a transforma nimicul în urgentă. Un “ne vedem mâine” devine un documentar Netflix în trei părți despre respingere, eșec și cum, cel mai probabil, vei muri singur cu telefonul în mână. Ea nu șoptește, ci urlă. Și cel mai enervant este că mereu vorbește cu vocea ta.

Problema nu este că apare. Problema este ca o luăm prea în serios.

Un mecanism de coping sănătos nu începe cu “nu mai fii anxios”, pentru că asta e echivalentul emoțional a lui “calmează-te”, spus cuiva care tocmai și-a vărsat cafeaua pe laptop. Începe cu recunoașterea. Nu să o dai afară cu forța, ci să-i iei puterea, pentru că anxietatea trăiește din atenție nefiltrata și din scenarii rulate complusiv.

Un prim pas e să o pui la muncă. Dacă tot vrea să analizeze, să analizeze corect. Să intrebi : care sunt dovezile? Nu ce simți, ci ce știi. Nu ce ar putea merge prost, ci ce s-a întâmplat de fapt ultima dată când ai fost în situatia asta. De multe ori anxietatea vine cu grafice spectaculoase, dar fară date reale.

Un alt mecanism sănătos este să cobori din cap în corp. Anxietatea este foarte cerebrală, dar corpul știe să facă lucruri simple : să respire, să se miște, să se oprească. Uneori, coping-ul nu arată ca o revelație profundă, ci ca o plimbare, un pahar cu apă sau cinci respirații facute corect. Plictisitor dar eficient.

Tu nu ești anxietatea ta, ea este o reacție nu o identitate. Un mecanism de proteție care și-a învătat prost meseria și exagerează.

Anxietatea în zilele noastre nu dispare pentru că trăim mai încet sau mai sigur. Trăim mai rapid, mai expuși, mai conectați la tot și la nimic. Dar coping-ul sănătos nu înseamână să o elimini, ci să înveti să trăiești cu ea fără să te conducă. Să o auzi, dar să nu o crezi pe cuvânt, să o vezi, dar să nu te pierzi în ea.

Așa că, dacă te simți copleșit, amintește-ți, anxietatea nu este o “eșuare în a-ți păstra calmul” , ci un semn că mintea ta încearcă (poate prea tare) să te țină în siguranță. Poți învața să-i mulțumești, să o linistești și să-ți vezi de viața ta - imperfect de perfectă și cu un zâmbet ușor ironic din când în când să strecori căteva respirații profunde.