Mindfulness devine tot mai mult o componenta esențială în procesul terapeutic modern. În cadrul ședințelor, practicile de conștientizare a momentului prezent îi ajută pe clienți să-și observe gândurile, emoțiile și reacțiile fără a le respinge sau judeca. Această abordare creează un spațiu sigur în care persoana poate învața să răspundă în loc să reacționeze, cultivând calmul si claritatea interioară. Învațarea midefulness-ului într-un cadru terapeutic este, de fapt, o forma de autoeducație emoțională. Clientul descoperă cum sa își recunoască tiparele mentale și să cultive o atenție mai stabilă. Prin exerciții simple, cum ar fi respirația conștientă sau observația senzațiilor, procesul de învățare devine o experiență traită, nu doar mentală.

Mindfulness se regăsește în diverse terapii moderne, fiecare folosind-ul pentru a sprijini conștientizare și echilibrul interior. În ACT (Acceptance and Commitment Therapy), oamenii învață să accepte gândurile și emoțiile fără a le judeca, în MBCT ( Mindfulness-Based Cognitive Therapy), atenția conștientă previne recurența depresiei. DBT (Dialectical Behavior Therapy) folosește mindfulness-ul pentru gestionarea impulsurilor, MBRP ( Mindfulness-Based Relapse Prevention) pentru a susține recuperarea dupa dependențe, iar metode precum Hakomi combină midefulness cu alte tehnici pentru a facilita schimbarea profundă.

Mindfulness-ul azi: între trend și realitate

În zilele noastre mindfulness-ul a devenit un termen extrem de popular. Atât de popular, încât uneori, pare că daca nu practici midefulness, ai ratat un capitol important din “Manualul adultului funcțional din secolului XXI”. Îl întâlnim peste tot: în aplicații, în workshop-uri, în postări motivaționale, în reclame și uneori chiar în contexte în care nu prea are legatură cu ceea ce înseamnă cu adevaăat. Sunt sedințe de midefulness care durează cât o cafea la takeaway, aplicatii care te fac să-ți numeri respirațiile care sunt însoțite de muzica tibetană sau valurile oceanului, workshop-uri care promit iluminarea in 2 ore. Nu zic ca nu ajută, dar e departe de esența mindfulness-ului.

Pe de o parte e un lucru minunat. Faptul că mindfulness-ul a ajuns în mainstream înseamă că oamenii sunt mai interesați de sănătatea lor mentală, de reglare emoționala și de o relație mai bună cu sinele. E clar un pas înainte. Pe de altă parte, popularitatea vine la pachet cu o problemă destul de serioasă: diluarea sensului.

Mindfulness-ul a ajuns pentru mulți un fel de sinonim pentru relaxare rapidă, pozitivitate forțată sau “hai să ne calmăm puțin”. Uneori este prezentă ca o soluție magică pentru stres, anxietate, insomnii, lipsă de sens, trafic, vecini gălagioși și dacă se poate, pentru viată in general. Doar că midefulness-ul nu a fost niciodată despre a scapa de disconfort sau de emoțiile dificile. Din contră, a fost mereu despre a le observa, a le accepta și a învața să stai cu ele. În varianta modernă, mindfulness-ul riscă să fie confundat cu un soi de “calm instant”. Cinci respirații și gata, totul e rezolvat. Dacă nu funcționează probabil “ nu ai fost suficient de mindful”. Spoiler alert : nu este o pastila pentru reglare emoționala și nici o tehnică de evitare elegantă a realității.

Un alt fenomen interesant este apariția a ceea ce putem numi “midefulness de vitrina”. Poze frumoase, citate inspiraționale, lumânări aprinse, muzică ambientală și promisiunea unei stări permanente de liniște interioara. Toate aceste pot fi placute și chiar utile, dar nu sunt mindfulness în sine, sunt cel mult un context agreabil. Mindfulness-ul începe exact în momentul în care lumânarea se stinge, muzica se oprește și tu ramâi cu gândurile tale - inclusiv cu cele incomode.

În plus termenul este folosit adesea de persoane care nu au o practică reală sau o întelegere profundă a conceptului, dar care oferă sfaturi, rețete rapide sau soluții universale. Intenția nu este neapărat greșita, însă rezultatul poate fi confuz : oamenii ajung să creadă că mindfulness-ul este ceva vag, superficial sau, după cum spunea unul dintre profesorii mei in facultate “psihologie mambo-jambo”. Iar asta e păcat, pentru că, în esența, mindfulness-ul este o practică foarte concretă, acorată în experienta directă.

Mindfulness-ul autentic nu promite că vei fi mereu calm, fericit sau echilibrat. Promite ceva mult mai realist : că vei deveni mai conștient de ceea ce se întamplă in tine și în jurul tău. Că vei observa mai repede când ești pe pilot automat. Că vei avea, uneori, un spatiu mai mic între stimul si reacție. Și da, uneori spațiul acesta mic este suficient pentru a nu trimite acel mesaj impulsiv sau să nu te enervezi pentru a treia a oara pe aceeași cană de cafea vărsată.

Poate cel mai mare paradox al midefulness-ului modern este că, deși este promovat ca o cale spre liniște, practica reală te poate aduce față in față cu mult zgomot interior. Și asta nu inseamna că faci ceva greșit. Din contră, înseamnă că începi să observi ceea ce este deja acolo.

Așa că, între trend și realitate, mindfulness-ul de azi are nevoie poate de un lucru simplu : mai puține promisiuni spectaculoase și mai multă onestitate. Mai puțin “cum să fii zen în 10 pași” și mai mult “cum să fii prezent, chiar și atunci cănd nu e confortabil”. Fără artificii fără perfecțiune fără presiuna de a fi altcineva decât ești.